Ei sunt un grup format pe Facebook care s-au hotărât să pozeze pentru strângerea de fonduri pe care am organizat-o pentru Corina. Am fotografiat chiar pe 31 Decembrie, seara în centru. Unde ei deja erau pregătiți de petrecerea de revelion.
Eveniment
Vlad m-a invitat cu câteva săptămâni la evenimentul lui. Împreună cu Oana și-au invitat familie și câțiva prieteni apropiați și au semnat ce era de semnat. Eu am avut senzația că ies la bere cu niște prieteni din copilărie sau că e …
DJi Phantom 4 Pro este un aparat de zbor foarte versatil raportat la pret. De fapt este cel mai cel aparat de zbor. Urmatorul aparat este de aproape 7 ori mai scump adica Inspire 2 cu set de lentile 10.000 $. Senzorul …
Este o fetita cuminte, mai cuminte decat m-am asteptat. Asta face ca lucrurile să meargă ușor și să mă pot concentra pe fotografie. Am iesit sa facem niste portrete fetitei, undeva la ora 9:30 – programasem pentru 8 dar am intarziat. Nu …
Mara este fata Claudiei. Sâmbătă dimineața numai de pozat nu avea ea chef, dar, foarte subtil, a convins-o. Am ieșit în centru și am tras urban. Îmi place mediul urban, mă inspiră. Fiind dimineață a fost liber și fiind înnorat am tras …
Năzdrăvanul acesta este Andrei. Habar nu cum acest minion îi duce de nas pe părinții lui dar am fost foarte disciplinați cu ocazia acestei sesiuni. Nu știu cum m-am avântat in acesta parc arhiplin, dar nu îmi pare rău că am făcut-o. …
Monte Carlo
Este locul care mi-a lăsat impresia că bogăția nu este un moft, o bravada, este un mod de viață. Așa m-am liniștit, am văzut încă un loc unde oamenii nu conduc McLaren să impresioneze, îl conduc pentru că acesta este standardul dumnealor. …
Matthias Ioan se numește minionul și părinții împreună cu surioara lui au mers în Sinaia sa îl boteze. Acolo au locuința de vară și s-au gândit să organizeze evenimentul aici. A fost o petrecere mică dar cu oameni apropiați în august 2017. …
Un tip înalt pentru vârsta lui, bine făcut, sociabil, bea lapte cu pofta, o prezenta agreabila și un adevărat partener când vine vorba de schimbat scutece sau hainute. Familia, foarte entuziasmata de prezenta lui și foarte atenta cu nevoile sale roieste prin …